Procedură în caz de accidente ușoare

Neatenția unui alt șofer participant la trafic, fie că este începător, fie că are suficientă experiență în condus, te poate implica într-un accident rutier nedorit. În urma unui asemenea incident, va trebui să urmezi procedurile legale prin care să-ți repari mașina. 

În rândurile următoare, îți spunem tot ce trebuie să faci în caz de accident, începând de la termenul de declarare accidente ușoare, până la întreaga procedură de rezolvare a situației.

  • Ce reprezintă un accident ușor
  • Care este procedura în cazul accidentelor ușoare
  • Declarare accident: când și unde se declară o tamponare auto
  • Cum se deschide dosarul de daună accident auto
  • Ce este constatarea amiabilă de accident și cum o completezi
  • Care sunt documentele necesare în caz de accidente ușoare

Ce reprezintă un accident ușor

În legislație, sunt prevăzute două tipuri de accidente rutiere. Un accident rutier în care sunt implicate două mașini pe un drum public, cel puțin una dintre ele fiind în mișcare, fără alte pagube materiale produse în afara celor două autovehicule, respectiv fără vătămări corporale, intră în categoria de accidente ușoare. 

Dacă sunt implicate mai mult de două autovehicule și există victime, accidentul de mașină intră în categoria de evenimente rutiere grave și necesită intervenția autorităților competente, precum Poliție, Salvare sau Pompieri.

Cadrul legislativ în cazul accidentelor rutiere produse în România este următorul:

  • Legea asigurarilor in caz de accidente nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie;
  • Codul Rutier, secțiunea 5, articolele 75-81. Vei găsi condițiile pentru catalogarea unui incident în trafic drept accident, respectiv obligațiile părților. Prevederile accidentului ușor sunt în articolul nr. 79, iar prevederile legale privind repararea autovehiculelor sunt în articolele 80-81.

Dacă obișnuiești să circuli cu remorcă, uite care sunt sfaturile de conducere defensiva masina cu remorca pe care trebuie să le cunoști. 

Care este procedura în cazul accidentelor ușoare

În cazul în care ești șoferul păgubit, iată care este procedura de declarare accidente ușoare pe care va trebui să o urmezi pentru soluționarea incidentului:

  • Înainte de toate, încearcă să te liniștești, să accepți situația și să fii tolerant. Până la urmă, și tu te poți regăsi în situația șoferului care te-a tamponat. De altfel, starea de calm îți va fi benefică în procedura pe care trebuie să o urmezi.
  • Realizează câteva fotografii cu telefonul mobil. Surprinde locul producerii accidentului și avariile mașinilor implicate, cu accent pe daunele produse la mașina ta. Poți face mai târziu fotografii amănunțite. Pentru a nu îngreuna traficul, mașinile trebuie deplasate cât mai aproape de bordură sau în afara carosabilului.
  • Dacă există o înțelegere asupra împrejurărilor producerii accidentului, completați și semnați pe loc documentul de amiabilă. Vom vorbi mai jos despre el. Asigură-te că primești de la celălalt șofer o copie poliță RCA valabilă. În cazul unor neînțelegeri și dezacorduri privind amiabila, va trebui să contactați Biroul de Accidente Ușoare sau cea mai apropiată secție de poliție. Acest detaliu se aplică și dacă șoferul care a produs daunele părăsește locul accidentului.
  • În cele din urmă, contactează asigurătorul pentru deschiderea dosarului de daună, în cazul înțelegerii amiabile, respectiv solicită intervenția Biroului de Accidente Ușoare sau a echipajului de poliție deplasat la fața locului pentru întocmirea documentației de constatare.

Înlocuiește piesele care au fost avariate în urma unui accident ușor. Descoperă accesorii remorcare din oferta Autogedal.

Declarare accident: când și unde se declară o tamponare auto

În cât timp se anunță o daună auto? Accidentele ușoare se declară în maximum 24 de ore de la producerea evenimentului. O tamponare ușoară nedeclarată la poliție, sau fără o constatare amiabilă, se sancționează cu reținerea permisului auto a ambilor șoferi implicați. De asemenea, părăsirea locului accidentului cu avarii ușoare, a unuia dintre șoferi, se poate încheia cu sancțiuni penale.

Ai două modalități legale la dispoziție pentru a declara tamponarea:

  1. Declarație accidente ușoare la asigurător, prin constatarea amiabilă și pe baza poliței RCA pe care o deține șoferul care a provocat evenimentul rutier. În cât timp se anunță accidentul rutier la asigurări? În funcție de asigurător, 24 sau 48 de ore.
  2. Declarație accidente ușoare la sediul Biroului de Accidente Ușoare din localitatea unde s-a produs evenimentul, pentru a întocmi procesul verbal și autorizația de reparație a mașinii. Va trebui completat un model declaratie accidente rutiere. În caz de neprezentare la accidente ușoare a șoferului vinovat, anunță poliția.

Cum se deschide dosarul de daună accident auto

Pentru a evita aglomerația și timpul petrecut la un Birou de Accidente Ușoare, cel mai indicat este să notifici asigurătorul în baza poliței RCA a șoferului care a produs accidentul. Vei câștiga mult timp în procesul de deschidere a dosarului de daună.

Deschiderea dosarului de daună direct la asigurător se poate face în mai multe moduri. De exemplu, telefonic (apel în call-center), prin completarea unui formular disponibil pe site-ul asigurătorului sau prin aplicația mobilă dedicată acestor incidente din trafic, denumită Amiabila

Ulterior, va trebui să urmezi procedura internă a fiecărui asigurător în parte, respectiv completarea și validarea dosarului de daună deschis. Spre finalul articolului găsești și care sunt actele necesare amiabilă RCA sau CASCO pentru a deschide dosarul.

Notificarea daunei se realizează imediat de asigurător, spre deosebire de procesul de constatare care durează câteva zile, respectând condițiile legale. Termenul de deschidere dosar de daună RCA este de circa 5 zile lucrătoare, însă variază de la o societate de asigurări la alta.

În urma constatării daunelor de către asigurător, vei primi o ofertă de despăgubire prin care să-ți repari mașina în regie proprie. Dacă nu ești mulțumit de oferta primită, poți face constatarea la un service autorizat ales pe cont propriu sau la unul dintre service-urile partenere din lista asigurătorului.

Este foarte important să verifici care sunt condițiile impuse de asigurător, respectiv ce presupune procedura de deschidere și soluționare a dosarului de daună. Multe companii de asigurare au deja implementate sisteme online prin care poți transmite rapid toate documentele necesare, fără a mai fi nevoie să faci deplasări în diverse locații fizice pentru constatarea daunelor.

La Autogedal, ai montaj autorizat pentru produsele achiziționate. Astfel, te bucuri de funcționalitate și garanție. Pentru confortul tău, îți punem la dispoziție peste 70 de parteneri din toată țara.

Ce este constatarea amiabilă de accident și cum o completezi

Cel mai simplu mod de a soluționa un accident fără victime produs în trafic, în avantajul ambelor părți implicate, este prin documentul de constatare amiabilă accidente ușoare. Documentul este pus la dispoziție online de toți asigurătorii care încheie polițe RCA în România. Îți recomandăm să ai mereu o copie în mașină, alături de polița RCA. Îți va utilă dacă șoferul care a produs accidentul nu are documentul la îndemână. 

De asemenea, așa cum deja am menționat mai sus, există și o aplicație mobilă pentru a face amiabila direct de pe telefon.

Chiar dacă este cea mai simplă și rapidă modalitate, constatarea amiabilă auto poate fi folosită doar dacă:

  1. accidentul rutier presupune doar daune materiale între două autovehicule cu polițe RCA valabile, cel puțin unul dintre ele fiind necesar să fie aflat în mișcare;
  2. nu există alte pagube materiale, precum obiecte stradale publice, obiecte din domeniul privat, sau vătămări corporale;
  3. există un acord scris de ambele părți, exprimat prin semnăturile de la finalul documentului.

Documentul de constatarea amiabilă se completează în felul următor:

  • În antetul documentului, se completează informațiile generale ale accidentului ușor, precum data, ora, localizare, pagube materiale, vătămări corporale sau martori existenți.
  • Șoferul care produce accidentul completează rubrica „Vehicul A”, iar șoferul păgubit completează rubrica „Vehicul B”. Sunt necesare cărțile de identitate, taloanele auto, permisele de conducere și polițele RCA de asigurare.
  • Spațiul comun al formularului, cu împrejurările producerii accidentului, se completează prin acordul ambilor șoferi. De asemenea, schița accidentului rutier se realizează împreună.
  • După ce sunt completate corect toate rubricile documentului, se semnează de ambele părți. În lipsa unor pagini autocopiative, șoferul vinovat poate fotografia documentul de constatare amiabilă.

Constatarea amiabilă poate fi folosită și în cazul accidentelor ușoare în parcare. Șoferul care a produs accidentul va trebui, însă, să rămână la fața locului sau să-ți lase un număr de telefon pentru a putea fi contactat. În caz contrar, va trebui să te adresezi unei secții de poliție.

Fuga de la locul accidentului ușor în parcare constituie contravenție, însă în foarte multe cazuri șoferul care face accidentul și pleacă rămâne necunoscut din lipsă de probe. Fără o asigurare CASCO, va trebui să suporți costurile reparațiilor.

Dacă ai făcut amiabilă, mai poți merge la poliție?

Înțelegerea amiabilă ține loc de procesul-verbal accidente rutiere întocmit de un echipaj de poliție. Așadar, dacă ați încheiat un astfel de document, nu mai este necesar să mergi și la poliție pentru a declara accidentul. Toate detaliile se soluționează prin asigurător.

Care este valabilitatea unei constatări amiabile?

Valabilitatea constatării amiabile este de 30 de zile, perioadă în care mașina trebuie să intre în reparație, așadar dosarul de daună este soluționat. Poți circula cu mașina în tot acest timp, dacă este deplasabilă, având la îndemână documentul de constatare amiabilă.

Care sunt documentele necesare în caz de accidente ușoare

În funcție de fiecare situație în parte, RCA sau CASCO, uite care sunt documentele necesare pentru soluționarea daunelor auto:

Documente necesare daune prin RCA

Pentru a-ți repara mașina pe baza poliței RCA a șoferului vinovat, vei avea nevoie de următoarele documente:

  • Cartea de identitate;
  • Permisul de conducere;
  • Certificat de înmatriculare vehicul (talon) și cartea de identitate a vehiculului (CIV);
  • Copie după cartea de identitate a șoferului vinovat;
  • Copie după permisul de conducere al șoferului vinovat;
  • Copie după polițele RCA pentru ambele mașini;
  • Documentul de constatare amiabilă, în original, sau procesul-verbal de la poliție;
  • Fotografii cu daunele produse la mașină;
  • Împuternicire pentru persoana care deschide dosarul de daună, dacă pagubitul este persoană juridică, sau împuternicire notarială, dacă o altă persoană parcurge procesul, în numele păgubitului. 

Chiar și în cazul unui accident ușor, mașina te poate avertiza cu privire la unele probleme tehnice. Descoperă un ghid complet martori de bord, cu semnificații și soluții pentru remediere.

Documente necesare daune prin CASCO

Polița CASCO este facultativă, însă îți poate fi de ajutor și în cazul unui accident ușor. Uite documentele de care ai nevoie pentru a-ți repara mașina asigurată prin CASCO:

  • Cartea de identitate;
  • Certificatul de înmatriculare vehicul (talon) cu asigurare CASCO;
  • Copie după asigurarea CASCO;
  • Permisul de conducere al șoferului vinovat;
  • Fotografii cu daunele produse la mașină;
  • Constatarea amiabilă, în original, sau procesul-verbal de la poliție;
  • Declarație-tip referitor la accident;
  • Împuternicire pentru persoana care deschide dosarul de daună, dacă pagubitul este persoană juridică, sau împuternicire notarială, dacă o altă persoană parcurge procesul, în numele păgubitului. 

În final, îți dorim să nu ai parte de un asemenea eveniment în trafic, chiar dacă este unul cu avarii minore. Totuși, atenția ta la volan nu este întotdeauna suficientă pentru a evita un accident rutier. Concluzia este că înțelegerea amiabilă în caz de accidente ușoare este cea mai potrivită alegere. Urmând pașii și procedurile menționate mai sus, respectiv legea accidentelor rutiere, vei reuși să rezolvi cu succes daunele autoturismului tău.

Surse foto: Shutterstock, Shutterstock, Top Lac Service, Shutterstock.

0

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.