traseu masina iarna
sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/anotimp-arbori-automobil-autostrada-1702068/

Orice concediu se poate transforma în cea mai frumoasă amintire pe care o poți crea alături de familie sau de prietenii cei mai apropiați, însă o vacanță care începe cu un roadtrip în toată regula este, cu adevărat, o experiență pe care nu o uiți prea ușor. Chiar dacă destinația finală se află la mare distanță de casă, drumul în sine este o ocazie excelentă pentru distracție și fotografii inedite, pentru o sesiune de karaoke în mașină ori pentru popasuri în locații care te vor cuceri cu frumusețea lor.

Dacă ți-am spune că anumite trasee pe care le poți străbate la volan sunt spectaculoase, iar experiența merită încercată măcar o dată în viață, ne-ai crede? Nu trebuie decât să le incluzi pe lista de vacanță și să te bucuri de spectacolul pe care natura ți l-a pregătit.

Astăzi îți prezentăm cele mai frumoase drumuri din Europa, excelente pentru a fi traversate chiar și în perioada rece a anului. Iată lista lor:

1. Pasul Furka din Elveția

pasul furka elvetia
sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/elve%C5%A3ia-alpi-mun%C5%A3i-pass-furka-1691927/

Imaginează-ți cum ar fi să puteți trece foarte aproape de un ghețar, în drumul vostru către destinația de vacanță! Această experiență este, fără îndoială, una specială, pentru că vă va dezvălui o față inedită a naturii. Trecătoarea de peste Alpi, căci asta este pasul Furka, este o șosea destul de strâmtă, dar asta nu vă va împiedica să vă lăsați absorbiți de spectacolul care vi se va oferi la tot pasul. Șerpuirea acestui traseu amintește de frumosul nostru Transfăgărășan, dar peisajul este unul mult mai diferit. Trebuie să aveți, însă, atenție sporită la drum, pentru că marginile părții carosabile nu sunt în niciun fel delimitate de vreo protecție.

2. Insula Thassos din Grecia

insula thasos
sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/v%C3%A2rf-ipsarion-vizualizare-splendid-2463311/

Dacă zăpada nu este preferata voastră și căutați mai degrabă un loc mângâiat de razele calde ale soarelui, fie el și cu dinți, ar trebui să gustați din experiența superbei Grecia în extra-sezon. Șoselele ondulate ale insulei Thassos sunt un adevărat paradis pentru orice șofer care iubește să conducă. Drumurile foarte stabile, dar pe alocuri suficient de strâmte cât să nască mici emoții, sunt excelent de parcurs chiar și iarna, atunci când zona mediteraneană experimentează temperaturi mult mai blânde decât cele înregistrate la noi. Cu toate acestea, nu îți recomandăm să pleci la drum fără un set de cauciucuri de iarnă de calitate. Nu uita nici de setul de covorașe auto, care îți va păstra mașina curată la interior, mai ales dacă ai „norocul” să prinzi o iarnă în Grecia așa cum a fost în cea din 2018, plină de zăpadă chiar și pe plaje.

3. Pasul Shipka din Bulgaria

pasul shipa bulgaria

sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Shipka_Pass

Ceva mai aproape de noi, la vecinii bulgari, se ascunde o adevărată comoară a Balcanilor. Pasul Shipka poate fi străbătut într-un traseu care pornește din superbul oraș Veliko Târnovo, pe care îți recomandăm să îl vizitezi pe îndelete. Mergând mai departe, circuitul poate continua până la mănăstirea Dryanovo, prin drumurile forestiere din sud-estul orașului Veliko. Îți recomandăm să folosești un scut auto metalic pentru acest traseu nu foarte dificil, dar suficient de îndrăzneț cât să te facă să vrei să-ți protejezi mașina de eventuale defecțiuni care v-ar putea întrerupe frumoasa vacanță.
Veți urca până la 1300 de metri pe munții Stara Planina, acolo unde peisajele excepționale ale pasului Shipka vi se vor arăta. Mai departe, drumul duce prin Valea Rozelor, principala locație în care bulgarii își cresc binecunoscuții trandafiri, cu care au revoluționat industria cosmetică și pe cea a dulcețurilor fine.

4. Nurburgring Nordschelife din Germania

Dacă te-ai visat cel puțin o dată la volanul unei mașini de curse, mai mult ca sigur acest traseu te va impresiona. Marii producători de autoturisme din lume vin să-și testeze noile inovații pe acest circuit pe care merită să ajungi. Supranumit și Iadul Verde, din pricina virajelor bruște care taie pădurile din regiune Eifel din Germania, Nurburgring este mai degrabă destinat celor care vor să împletească în aceeași experiență viteza, adrenalina și peisajele care par a fi ireale. Măsoară 22 de kilometri și este catalogat ca fiind cel mai frumos circuit din lume.

5. Șoseaua Dordogne din Franța

Râul Vezere, afluent al lui Dordogne, merge braț la braț cu șoseaua care promite să îți dezvăluie cele mai frumoase peisaje ale Franței. Traseul vostru poate porni din orașul medieval Sarlat la Caneda și poate continua până la Montignac. Zona este împânzită cu campinguri în care puteți înnopta sau, de ce nu, petrece câteva zile în rulota trasă de un cârlig de remorcare în toată aventura voastră prin Europa. Mai apoi, puteți ajunge la San Lyon Sur Vezere, unde drumul devine mai încâlcit, dar fermecător și perfect pentru poze de vacanță pentru care vei stârni invidie. Desigur, ar fi păcat să treci pe aici și să nu guști dintr-un Foie Gras, o Omelette du fromage sau un desert franțuzesc delicios.

Pentru o experiență de acest tip, care presupune petrecerea unor ore bune în mașină, echipează-ți autoturismul atent și treci pe la service înainte să plecați la drum. Fă-ți provizii serioase de combustibil, gustări și multe lichide și nu uita de accesoriile extrem de utile în aceste situații, cum ar fi suportul de telefon pentru bord, care te va ajuta să rămâi focusat la drum, cel de pahare pentru bancheta din spate, care îți va păstra mașina curată în cazul unor viraje sau frâne bruște, sau de tăvița de portbagaj, care te va scuti de pete nedorite.

Nu uita să te interesezi dinainte care este starea vremii în locurile pe care ți-ai propus să le vizitezi, iar dacă este cazul, aruncă în portbagaj și un set de lanțuri de iarnă sau o lopată. Nu mai rămâne decât să pregătești un playlist ideal pentru un roadtrip reușit, să-ți iei ochelarii de soare și aparatul foto și să pornești, alături de cei dragi, în aventura vieții voastre!

Drumuri excelente îți dorim!

0

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.